„Încerc să transmit ideea că așa se face, fiind împreună, lucrând la proiecte de care beneficiază toți, nu doar unii sau alții”

Orosz Kinga este manager de proiect, în domeniul IT, în cadrul companiei Best Jobs. A studiat geografie și turism, după absolvirea facultății având mai multe job-uri în HR și relații cu clienții. În cadrul JCI Târgu Mureș, a fost project manager al EduClub, iar anul acesta este vicepreședinta financiară a organizației locale.

Ce face un project manager?

Trebuie să se asigure că nu sunt obstacole. Când apare un obstacol, trebuie să-l înlăture. De fapt, face tot ce e necesar, de la people management, la tasks management, numai să meargă treaba.

Cum ai ajuns de la geografie și turism în domeniul IT?

Am lucrat abia 3 luni, în total, în domeniul pe care l-am studiat la facultate și lucrez de la 18 ani. Am fost ghid turistic un sezon în Grecia. Turismul a fost un vis romantic, dar mi-am dorit și familie, era greu să le am pe ambele și mi-am dat seama că trebuie să-mi îndrept cariera într-o altă zonă.

Vara aceea, în Grecia, a fost de vis, dar să stai pe drumuri toată viața nu e ok, mai ales pentru o femeie care își dorește o familie, așa că am renunțat și așa am ajuns să am diferite joburi de birou.

Unde ai fost la facultate?

La Gheorgheni, pentru că, în acel an, nu aveau profilul acesta la secția maghiară în Cluj, doar la filiala din Gheorgheni a Universității „Babeș-Bolyai”. Acum vreau să mă înscriu din nou, la facultate, la Managementul Afacerilor, tot la „Babeș-Bolyai”, la distanță.

Până să afli de JCI, ai mai făcut voluntariat?

Nu am mai făcut. Chiar le spun și colegilor că îmi pare rău că nu am știut de această organizație sau de altele asemănătoare înainte să mă înscriu în JCI Târgu Mureș.

Am trăit o perioadă în Budapesta și, prin 2009, când am revenit în țară toți prietenii erau plecați, nu ne-a mai rămas nimeni în Mureș. S-au dus toți, cel puțin în Cluj, nu mai aveam nici cu cine să ne întâlnim în oraș. Eu am continuat să lucrez remote pentru companii din Budapesta, timp de 6 ani și ceva, așa că aș fi putut să fac o grămadă de chestii. Atunci aveam mult mai mult timp liber decât acum.

Cum ai aflat de JCI?

Datorită Herminei, eram colege la Best Jobs, ea mi-a tot povestit și așa am ajuns în JCI.

Care a fost primul proiect în care te-ai implicat?

EduClub, unde în 2018, am fost și project manager. Tot Hermina mi-a propus și m-a convins spunându-mi că nu e un proiect foarte complicat și că aș avea timp. Pentru că am doi copii mici, plus un job, nu am foarte mult timp la dispoziție, însă mi-ar fi plăcut din totdeauna să fac ceva pentru comunitate, să ajut cum pot, iar JCI-ul mi-a dat această oportunitate.

Dacă nu ai fi în JCI și ai vrea acum să cauți un loc, o asociație unde să faci voluntariat, care ar fi criteriile după care ai alege?

Să nu fie un sistem super-sever.

Cum te descurci între job, familie, timp liber, activități de voluntariat? Cum îți prioritizezi și organizezi ce ai de făcut, în așa fel încât să ajungi să faci și voluntariar?

Cred că e importantă și motivația ta – de ce alegi să te implici. Eu am intrat în JCI pentru că suna bine ce fac. Am ales să mă ocup de EduClub pentru că nu necesita foarte mult timp. Mi-am zis că pot să o fac și am făcut-o.

Între timp, cred că mi s-au clarificat mai multe lucruri. Motivația mea, acum, e total diferită și are legătură cu ceea ce cred eu despre comunitatea noastră mureșeană. Cred că românii și maghiarii trăiesc prea în paralel în orașul acesta și nu cred că e ok. Nu mi se pare nici modern, nici fezabil.

De aceea, taskurile pe care mi le asum și pe care le prioritizez în JCI au legătură cu acest sentiment, cu dorința aceasta de a ajuta în proiectele care apropie românii și maghiarii. Încerc să ajut prin a fi un om de contact pentru organizație, membri de etnie română fiind mai numeroși. Încerc să fiu un punct de contact între JCI și studenții de la Sapientia, de exemplu. Încerc să transmit ideea că așa se face, fiind împreună, lucrând la proiecte de care beneficiază toți, nu doar unii sau alții.

Altfel, uneori mi-e greu să mă organizez, e clar. Am perioade în care nu sunt atât de activă și am perioade în care mă implic mai mult. Depinde și cât de solicitant e jobul în anumite săptămâni.

Care a fost cel mai dificil moment în JCI?

Cred că cel mai greu mi-a fost acum, când am luat decizia de a candida pentru președinția organizației locale. Mi s-a propus, sună tentant, dar mi-e teamă că nu o să am putere și timp. Am spus că s-ar putea să fiu un președinte absent de la o grămadă de ședințe, evenimente etc. – a fost o decizie grea.

Cum ți se pare JCI-ul ca organizație, în principal felul în care e structurat? Pe mine mă speriase că aduce cu o corporație.

Cred că trebuie să ai o structură și o coordonare, altfel nu ai cum să menții organizația în viață pe termen lung. Altfel, riști ca prin plecarea câtorva oameni să pierzi continuitatea proiectelor. Și pe mine m-a mirat la început. Nu mă așteptam să fie așa roluri cu denumiri fancy: președinte, vicepreședinte, dar cred că asta contribuie la continuitatea JCI. Trebuie să existe oameni implicați și o strategie pe un termen mai lung.

Sunt mai multe proiecte desfășurate de JCI Târgu Mureș. Ți s-a întâmplat să-ți fie ciudă că nu ești în alt proiect?

Da ) Din cauza lipsei timpului, nu am putut să fiu în proiectul Eco. Îmi pasă foarte mult de mediul înconjurător, de natură și mi-ar fi plăcut să fiu și Project Manager al acelui proiect, dar nu am puterea și timpul necesare unui asemenea proiect, care presupune multă muncă de organizare și multe evenimente la care să fiu prezentă efectiv.

Cum te-a ajutat voluntariatul, atât personal cât și profesional?

Personal, munca din cadrul JCI și atitudinea colegilor m-au făcut să mă simt… nu știu dacă specială, dar apreciată și mi-au dat încredere că pot face chestii faine. Eram felicitată după un eveniment pe care eu l-am făcut fără să simt că e ceva deosebit, dar feedback-ul de la colegi a fost foarte bun.

Profesional, cred că am învățat mult legat de munca în echipă și mai ales cum să discuți cu oamenii, cum să relaționezi cu colegii. Eu nu sunt, neapărat, din fire super deschisă și comunicativă.

Să zicem că am terminat facultatea, am început să lucrez și îmi doresc să fac ceva și pentru comunitate. Îmi poți face, așa foarte schematic, un îndreptar, cum să caut microcomunitățile în care să mă implic, cum să aleg între o asociație sau alta?

Eu probabil aș merge la mai multe evenimente și aș discuta cu oameni din mai multe organizații, să văd unde m-aș simți mai bine și care sunt principiile cu care m-aș asocia.Contează și vibe-ul pe care îl simți, dacă îl simți în legătură cu oamenii care sunt deja în acea organizație, pentru că până la urmă cu ei vei lucra. Chiar dacă te identifici cu principiile unei organizații și îți plac proiectele, până la urmă, tot cu oameni trebuie să lucrezi, iar dacă nu găsești un ton comun cu ei, probabil nu va ieși nimic.