„Faci ceva de durată, cu impact și de aceea m-am axat pe această profesie”
Hermina Man este proiect manager al proiectului „Puternice împreună, femei pentru femei” și, împreună cu Marius Giurgiu, coordonează Active Citizens Academy. De asemenea, este senator și mentor pentru project manageri, în cadrul JCI Târgu Mureș. În afara JCI, lucrează ca PM pentru o instituție financiară.
Cum și de ce profesia aceasta?
M-au atras proiectele și tot ce înseamnă partea asta de coordonare, de a realiza ceva care sa aibă impact, după ce am intrat în facultate în AIESEC, am descoperit ce înseamnă sa coordonez un proiect și mi-a plăcut foarte mult. Am descoperit de asemenea și partea de marketing și resurse umane și în project management le îmbini pe toate. Faci ceva de durată, cu impact și de aceea m-am axat pe această profesie.
Cum ai aflat de JCI?
Am aflat de JCI în urmă cu mulți ani, în anul în care a apărut JCI în Cluj. În Târgu Mureș, s-a format grupul de inițiativă și am fost contactată de către persoana care a venit în Târgu Mureș și a deschis grupul de inițiativă în 2009, am fost la primul eveniment organizat de JCI în oraș, însă nu m-am alăturat atunci pentru că nu aveam timp. M-am alăturat la 6 luni după, în primăvara lui 2010.
Au fost perioade în care te-ai gândit sa renunți?
Chiar la început când am decis să reluăm activitatea, după perioada de întrerupere – 2011-2013, și ne-am dat seama că era destul de greu să adunăm oameni în jur care să creadă în JCI. Am avut câteva momente în care mă gândeam dacă merită sau nu, însă dorința de a face era mult mai puternică și nu am renunțat, am început să facem niște proiecte care chiar au prins și am mers mai departe.
Cum și cu ce te ajută că te implici în JCI?
Mă ajută, în primul rând, pentru că lucrez cu oameni din diferite domenii și automat înveți de la ei. Fiecare din oamenii care sunt în JCI vine și își aduce aportul în cadrul organizației prin abilitățile și cunoștințele teoretice pe care le are și, înconjurându-te cu astfel de oameni, înveți de la ei. Apoi, e un cadru care îmi place și în care mă simt foarte bine.
Exista o categorie de beneficiari pentru care ți-e greu să spui nu?
Nu cred că există o categorie de beneficiari pentru care să spun nu, pentru că ajut oamenii și consider că e important să ne gândim la cei din jurul nostru, nu numai la noi. Tocmai de asta de-a lungul anilor am fost implicată în proiecte din toate domeniile.
Care a fost cel mai dificil moment ca PM?
Ca și PM nu pot să-mi aduc aminte acum, însă au fost momente dificile în timpul mandatului de președinție. Am avut anumite provocări în ceea ce privește gestionarea relației cu anumiți membri și au fost provocări în dezvoltarea organizației.
Care sunt criteriile după care ai alege, dacă nu ai fi fost deja în JCI, o organizație în cadrul căreia să faci voluntariat?
Cred că criteriile, în primul rând, ar fi legate de ce proiecte face organizația respectivă și care este scopul acesteia, pe ce direcție merge, care sunt misiunea, viziunea și valorile pentru că este important să te identifici cu valorile organizației, apoi m-aș informa online și aș întreba în stânga și în dreapta despre acea comunitate.