Unul dintre evenimentele de excepție ale lunii februarie a fost „Trainingul de dicție, voce și oratorie” cu Andrei Țigănaș, aflat la a 2-a ediție. Acesta a avut loc pe data de 15 februarie la Hotel Arena.

Aproximativ 30 de participați mânați de curiozitate au fost prezenți. Ce au avut de câștigat cei prezenți? Au descoperit că sunt foarte importante vocea și dicția în situațiile în care trebuie să fii persuasiv, că vocea are un rol cheie în a-ți convinge interlocutorul de ceea ce dorești să îi transmiți. Am analizat împreună chiar și chestiuni de finețe, precum volumul vocii și controlul respirației. Așadar, participanții au avut doar de câștigat. Publicul prezent a fost alcătuit din tineri cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, antreprenori, persoane care lucrează în vânzări sau sunt activi în comunitate, persoane cu o vastă experiență profesională sau angajați corporate pe poziții de conducere.

„A fost foarte frumos. Au fost în jur de 30 de persoane, aș spune că au fost arhisuficienți participanți pentru a avea o atmosfera plăcută. Evenimentul a fost un workshop interactiv, am făcut tot felul de exerciții de dicție în grup și lumea s-a simțit bine.“ (Marius Giurgiu – Immediate Past President JCI Târgu Mureș)

Andrei Țigănaș spunea, la o zi după eveniment, despre experiența avută alături de JCI Tg Mureș: „Inteligenți, profesioniști, dedicați, bine organizați. O echipă de oameni care muncesc cu pasiune.“ ÎI mulțumim mult pentru participare, îl asigurăm de același respect purtat lui și îl așteptăm și pe viitor cu astfel de traininguri de succes.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *