Pages Navigation Menu

Membrii JCI se formeaza ca antreprenori – Interviu

IMG_20140131_162306Având misiunea de a le crea tinerilor oportunităţi de dezvoltare, de a-i provoca să genereze schimbări pentru a deveni mai activi şi mai încrezători, Junior Chamber International, filiala Târgu-Mureş, organizează frecvent cursuri de Public Speaking, participanţii fiind interesaţi şi acordând un feedback pozitiv. În noul an, echipa JCI Târgu-Mureş doreşte să se mărească, să organizeze în continuare aceste cursuri şi să pună un accent deosebit pe latura practică. Despre comunitate, membri, colaborări şi planuri de viitor ne vorbeşte Carmen Moldovan, preşedintele JCI Târgu-Mureş.

Reporter: Înainte de toate, să ne povesteşti, te rog, care este misiunea JCI Târgu-Mureş?

Carmen Moldovan: Bună ziua şi bine v-am găsit! JCI – acronimul de la Junior Chamber International –  este o organizaţie internaţională non-profit prezentă în peste 6.000 de comunităţi locale, din 115 tări, şi cu peste 200.000 de membri. La nivel internaţional, JCI este cea mai mare organizaţie pentru  tineri lideri, antreprenori şi specialişti în diverse domenii. Misiunea noastră este aceea de a le crea tinerilor oportunităţi de dezvoltare, de a-i „transforma” în cetăţeni activi, încrezători şi dornici să genereze schimbări pozitive în comunitatea în care trăiesc.

Rep.: Cine poate face parte din această comunitate? Şi, mai exact, ce trebuie să facă un membru JCI?

C.M.: Echipa JCI e formată din tineri profesionişti şi antreprenori, cu vârsta între 25 şi 40 de ani, care vor să-şi asume un rol activ în dinamizarea mediului de afaceri, şi nu numai. Întreprindem proiecte în 4 mari arii de acţiune: afaceri, dezvoltare individuală,  relaţii internaţionale şi responsabilitate faţă de comunitate. Astfel, membrii JCI au ocazia de a învăţa, de a se forma ca antreprenori şi de a-şi consolida experienţa şi relaţiile profesionale. În prezent,  pot spune că fiecare membru al echipei JCI Mureş aduce un contribuţie valoroasă de energie, implicare, optimism, şi cunoştinţe în strădania de a genera un impact pozitiv în comunitate. Suntem o echipă unită iar ingredientele principale sunt prietenia, cooperarea şi distracţia.

Rep.: Caţi membri are acum echipa JCI Targu-Mures?

C.M.: JCI Targu-Murea activeaza din anul 2009. Dupa o pauza de doi ani, acum ancercam sa punem din nou lucrurile în mişcare. Suntem un grup format din 9 membri, însă, avem în plan să ne mărim echipa, până la final de 2014, cu încă şase membri.

Rep.: Aţi organizat până a
cum patru cursuri de Public Speaking? Care a fost feedback-ul participanţilor şi ce urmează? V-aţi gândit deja la ediţia cu numărul 5?

C.M.: Da, aşa este. După primele patru ediţii de Public Speaking, feedback-ul participanţilor a fost unul pozitiv. Aceştia s-au arătat încântaţi de iniţiativă şi de atmosfera prietenoasă şi deschisă pe care am căutat să o creăm la fiecare ediţie. Deoarece, însăşi sloganul JCI este „Be better!”, şi noi urmărim şă ne îmbunătăţim continuu, să organizăm cursuri din ce în ce mai reuşite, să generăm impact. Punem un accent deosebit pe latura practică. Vrem să provocăm participanţii să se autodepăşes
că, să obţină nişte cunoştinţe practice, imediat aplicabile şi să … fie buni oratori.   La următoarele ediţii vom aborda teme precum: „Controlul emoţiilor”, „Dicţie şi mişcare scenică”, „NLP şi Limbaj nonverbal” sau „Carismă şi atitudine”.

Rep.: În calitate de preşedinte JCI Târgu-Mureş, cu ce gânduri ai pornit în noul an?

C.M.: Alături de colaborările  pe care intenţionăm să le dezvoltăm cu diverse entităţi precum Rotaract sau AIESEC, suntem partenerii unor evenimente precum Startup Weekend Mureş sau seminarul organizat de Dl. Eusebiu Burcaş în data de 19 februarie: „Cele 8 decizii care îţi influenţează viaţa financiară.”  De asemenea, pe partea de fotografie şi grafică, colaborăm cu un fotograf internaţional, Aaron Roberts (ALR Photography). Iar ca proiecte marca JCI Mureş, voi enumere doar câteva dintre ele: BNE, eveniment ce are ca principal obiectiv construirea de relaţii profesionale între profesionişti, „Cum să pui bazele unei afaceri”, aspecte esenţiale pe care trebuie să le cunoască orice persoană  care vrea să-şi dezvolte o  afacere, aspecte corelate domeniilor juridic, economic şi administrativ, „Debate Contest”, concurs de dezbateri cu premii, „Business Connect”, seminar format din mai multe ediţii ce are ca scop transferul de cunoştinţe de la profesioniştii dintr-un anumit domeniu şi multe alte proiecte la care vă invităm cu drag.

Sursa Zi de Zi

http://www.zi-de-zi.ro/carmen-moldovan-%E2%80%9Emembrii-jci-se-formeaza-ca-antreprenori/

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *