Alexandra Botoș

Alexandra Botoș, despre JCI: „În ce privește dezvoltarea personală, aici e no limits pentru mine”

Alexandra e expert contabil, doctorandă a Universității „1 Decembrie” 1918 din Alba Iulia, tot în domeniul contabilitate. Anul acesta e președinta JCI Târgu Mureș, iar anul trecut a fost vicepreședinte Politici Economice JCI România.

Cum și de ce contabilă?

Părinții mei sunt experți-contabili. În clasa a VII-a, am avut o confruntare cu părinții mei, pentru că eu voiam să merg la Pedagogic, voiam să fiu profesoară, iar ei voiau să merg la Economic. Până la urmă, m-au convins că pot ajunge profesoară de economie sau contabilitate, iar pentru mine, la vremea aceea, nu conta atât de mult ce o să predau, cât să predau ceva. De aceea, am început și doctoratul, să fiu profesor universitar.

Cum ai aflat de JCI?

Eu am văzut evenimentul I Love My Health pe facebook. Am participat la o ediție în iulie 2015. Apoi, am mers cu Marius Giurgiu, fost președinte JCI Târgu Mureș, la evenimentul Zâmbete în dar. Mi-au trebuit vreo șase luni să mă decid să devin membru JCI, Marius era deja în organizație și, fiind foarte activ, m-a implicat și pe mine.

Au fost perioade în care te-ai gândit să renunți?

Am avut momente de burn out, dar nu într-atât încât să mă gândesc să renunț. Mă relaxam câteva zile, mă odihneam și o luam de la capăt. De obicei, în decembrie au fost momentele mai dificile, mai ales când am organizat gala caritabilă de Crăciun, dar, apoi, în ianuarie, m-am uimit pe mine când am văzut că sunt în stare să reiau activitatea și la nivel național cu forțe noi.

Cum și cu ce vă ajută faptul că vă implicați în activitățile JCI?

Eu am o listă lungă. În primul rând, profesional, sunt multe evenimente, conferințe, workshopuri și activități în care m-am implicat și pe care mi le adaug în CV, pe lângă asta, și din punct de vedere financiar, datorită implicării în JCI am avut șansa de a participa gratuit la multe conferințe internaționale, altfel nu cred că mi-aș fi permis. Tot în plan profesional, am cunoscut foarte mulți oameni și am multe contacte noi și din mediul universitar.

În ce privește dezvoltarea personală, aici e no limits pentru mine. La prima ședință din JCI la care am participat ca project manager pe Zâmbete în dar trebuia să mă ridic în picioare și să le vorbesc colegilor. Țin minte că nici nu m-am mai ridicat în picioare, eram roșie toată și abia am reușit să spun câteva cuvinte, iar acum am moderat evenimente cu peste 100 de participanți fără emoții.

Pentru ce categorie de beneficiari ți-e greu să spui nu când vine vorba de voluntariat?

Eu am intrat în JCI pentru copii, dar, implicându-mă în mai multe proiecte, mi-am dat seama că toată lumea vrea să ajute copiii și că e nevoie de oameni și în alte părți.

Care a fost cel mai dificil moment ca project manager?

Chiar în primul an, am fost project manager, erau foarte puțini oameni în echipă, două colege din echipă erau foarte active, în timp ce alte două fete nu se implicau atât de mult, iar într-o ședință, li s-a bătut apropoul că ar putea să se implice mai mult. Chiar dacă nu li s-a spus într-un fel urât, s-a simțit reproșul. Eu nu mai coordonasem niciodată o echipă, nu am știut să reacționez și am pierdut cele două colege, deși am încercat, după un timp, la următoarea ședință tot felul de jocuri de team building. Atunci a fost un moment în care nu am știut cum să gestionez situația.

Care sunt criteriile după care ai alege, dacă nu ai fi fost deja în JCI, o organizație în cadrul căreia să faci voluntariat și cum te-ai informa pentru a descoperi opțiunile disponibile în comunitate?

Există un târg al ONG-urilor care e destul de promovat. Eu cred că oamenii care chiar vor ori au mai făcut ori o să facă voluntariat. Sunt uimită de cât de mulți elevi din licee fac voluntariat și de faptul că încep de foarte tineri. Când eram eu în liceu nu prea exista tradiția aceasta.

Dacă ar fi să nu fi fost în JCI, cred că cel mai important criteriu ar fi proiectele, în ce anume se implică. Alt aspect important e felul în care interacționează între ei ca membri, dacă sunt prieteni și s-ar înțelege bine, organizația ar deveni mai atractivă pentru mine. De asemenea, ar conta și vârsta oamenilor, probabil nu m-aș simți confortabil într-o organizație formată în majoritate din oameni de 40-50 de ani.