Pages Navigation Menu

Echipa JCI Târgu Mureș te invită la întâlnirile lunare Edu Club

untitled-1

Ești tânăr și vrei să te dezvolți cât mai mult personal prin muncă individuală? Vrei să faci parte dintr-un grup care apreciază aceleași valori și urmărește același scop ca și tine?

Echipa JCI Târgu Mureș te invită la întâlnirile lunare Edu Club. În cadrul lor vom urmări proiecții de documentare și vom citi cărți  pe teme precum economie, politică, psihologie, istorie, științe ale naturii ș.a. , în funcție de preferințele grupului, pe baza cărora vom purta discuții și vom împărtăși opinii.

În luna septembrie pe data de 27 la ora 19:00, ne vom întâlni să vizionăm proiecția documentarului „Four hoursemen”. După vizionarea proiecției și dezbaterea ideilor participanți vor completa un chestionar legat de documentar iar persoana cea mai atentă va câștiga un premiu. De asemenea vom purta discuții referitoare la cartea lunii septembrie și anume „Human Action” scrisă de Ludwing Von Mises, tratat de economie care deși scris în 1949 a fost reeditat până în anul 2010 ajungând la a noua ediție a sa.

“Nu este vina antreprenorilor că oamenii, consumatorii, omul comun, preferă băuturile alcoolice, în detrimentul Bibliei sau povești polițiste în detrimentul cărților serioase, sau că guvernele preferă arme în loc de unt. Antreprenorul nu face profituri mai mari în vânzarea de lucruri rele decât în vânzarea de lucruri bune. Profiturile sunt mai mari cu atât mai mult cu cât el reușește să furnizeze consumatorilor acele lucruri pe care aceștia le cer cel mai intens.” – Ludwing Von Mises „Human Action”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *