Pages Navigation Menu

Gală caritabilă de Craciun

Gala caritabila de craciun(2)

Muzică clasică, populară, pop/rock, actuală, stand-up comedy, colinde, tombole, bufet suedez delicios și o super-petrecere! Acestea toate, pe lângă multe emoții împreună cu copiii de la centrul de plasament Sf. Elisabeta din Glodeni, vă așteaptă la Gala Caritabilă de Crăciun.

Vă invităm cu mult entuziasm să fiți alături de noi și de cauza noastră: ne dorim foarte mult să putem ține împreună copiii de la centrul de plasament Sf. Elisabeta și să putem continua educația lor într-un mod cât mai frumos. Vom avea multe surprize și suntem extrem de fericiți că toți artiștii pe care i-am contactat au fost bucuroși să ne ofere pentru o seară talentul lor și să contribuie, astfel, la atingerea scopului acestui eveniment.

Astfel, începem seara în acorduri de vioară cu talentata și frumoasa Daria Borz, care suntem siguri că va alege ariile potrivite pentru a crea atmosfera de poveste pe care dorim să o simțiți cu toții.

După ce toată lumea își ocupă locul desemnat, s-ar putea să simțim deja nevoia să ne ridicăm la joc, deoarece ansamblul de dansuri populare Junii Târnavei, premiat cu Grand Prix la Festivalul Internațional de Folclor “Black Sea 2011”, va începe seara în forță, cu dansurile lor energice.

Continuăm în aceeași notă, cu un nume deja consacrat al scenei folclorice româneşti. Originară din Dumbrava, comuna Vătava, dar târgumureşeancă încă de la 18 ani, îndrăgita cântăreață Livia Sorlea ne va încânta cu vocea sa caldă.

La categoria artiști îi vom încadra și pe copiii centrului de plasament din Glodeni, de această dată, pentru că ei au pregătit un frumos moment de colinde pentru toți cei prezenți, pentru a ne duce cu gândul la sărbătorile de iarnă care se apropie.

Un moment inedit, dar foarte amuzant și emoționant deopotrivă, va fi cel al prietenului nostru Ștefan Moisei, unul dintre candidații județului Mureș în cadrul competiției TOYP România 2017. Ștefan este un tânăr nevăzător, care, prin dedicarea și munca depusă, a reușit să ajungă programator, o meserie stranie, ar spune unii, datorită condiției sale. Este o persoană veselă, cu simțul umorului, lucru pe care noi mizăm, pentru a învăța mai ușor din povestea vieții lui spusă pe un ton amuzant, că greutățile pot fi depășite, și asta chiar cu zâmbetul pe buze.

Zâmbete și priviri admirative ne vor fura și cele 2 perechi de la Școala de dans TengoTango din Târgu Mureș, alcătuite din Veronica Ciuchină&Mircea Moldovan și Oana Moldovan&Adrian German, care vor dansa pentru noi pe ritmuri de tango argentinian.

Ne întoarcem din nou la muzică, cu o artistă foarte bine cunoscută și dragă comunității noastre. Originară din Brașov, Gențiana Ganea s-a făcut remarcată datorită vocii și prezenței plăcute la diverse spectacole și concursuri muzicale. Ea a încântat mereu târgumureşenii cu concertele ei pline de energie și zâmbete, iar acum o va face din nou, la Gala caritabilă de Crăciun.

Ultimul cântăreț al serii este cunoscut pentru captivantele concerte de la evenimentele şi petrecerile private din Târgu Mureş, dar și pentru onorabila prezență la Vocea Romaniei. Dudu, Florin Mândru pe numele real, a început să ”cocheteze” cu muzica la vârsta de 18 ani când, în urma unui accident de alpinism, a ajuns să-şi continue viaţa într-un scaun cu rotile. Atunci a luat chitara în mâna, a început să cânte și a pornit pe un nou drum. În prezent este solistul trupei Rotilos.

Nu putem încheia seara fără o petrecere cu dans și multă distracție, în speranța că vom sărbători reușita evenimentului nostru. Pentru aceasta, ne-au sărit în ajutor prietenii de la Party DJs, reprezentați de Adrian Țepeș, care de 10 ani creează evenimente reușite în Târgu Mureș și nu numai. Adi a raspuns prompt invitației noastre, fără să audă măcar sfârşitul întrebării. El va asigura sonorizarea pe parcursul galei, pentru a vă putea oferi momente muzicale deosebite, iar la sfârşit cu siguranță vom dansa cu toții pe muzica aleasă de el.

Dorim să le mulțumim tuturor artiștilor pentru susținerea cauzei noastre! Fără ei, imaginea aceastei gale nu s-ar fi putut contura atât de frumos.

Vă așteptăm cu o energie bună și cu multe alte surprize. Locurile sunt limitate, așa că nu stați prea mult pe gânduri și rezervați-vă un loc, completând formularul de înscriere:

https://goo.gl/forms/yZ4ddQoXVRwF0NKx2

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *