Pages Navigation Menu

Costin Gavază te învaţă cum să-ţi „prinzi în plasă” audienţa

Costin Gavază, actor la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, este noul invitat şi speaker al Clubului de Public Speaking, organizat miercuri, 14 mai, la Saga, de către Junior Chamber International (JCI), filiala Târgu-Mureş. Acesta îi va învăţa pe cei prezenţi care sunt paşi spre a deveni un bun orator şi cum pot să-şi „prindă în plasă” audienţa. „Dacă vrei să devii un orator foarte bun sau pur şi simplu să fii în stare să convingi atunci când ţii un discurs, trebuie să exersezi şi să ştii câteva trucuri. Fiecare discurs reprezintă o nouă provocare, chiar şi pentru speakeri de succes, la fel cum fiecare apariţie în public aduce cu sine un nou val de emoţii chiar şi pentru cântăreţi şi actori cu multă experienţă şi celebritate. De aceea, se încearcă de fiecare dată să se aducă elemente noi care să surprindă prin originalitate şi prin caracterul memorabil al discursului. O prezentare bună nu este despre un subiect bun, nu este despre un prezentator bun, ci este despre cum a influenţat un public”, au transmis organizatorii ediţiei de Public Speaking.

Sursa: http://www.zi-de-zi.ro/costin-gavaza-te-invata-cum-sa-ti-%E2%80%9Eprinzi-in-plasa-audienta/

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *