La sfârșitul săptămânii trecute, echipa JCI Târgu Mureș s-a bucurat să fie gazda Conferinței Naționale a Președinților din rețeaua JCI România și să aibă alături președinții organizațiilor locale din țară, echipa națională și Vice-Președinta JCI International responsabilă de țara noastră.
Conferința a debutat cu un Atelier de orientare în carieră organizat de echipa proiectului nostru local, Zâmbete în Dar, pentru tinerii centrelor de plasament din județul Mureș. Scopul atelierului a fost să îi ajute pe tineri să identifice cariera spre care doresc să se îndrepte, să îi ajute să își atingă visurile și să își stabilească noi țeluri! Mulțumim președinților JCI și Colegiului Agricol Traian Săvulescu din Târgu Mureș pentru sprijinul acordat.
Programul conferinței a continuat cu prezentarea strategiei JCI la nivel internațional, a oportunităților internaționale pentru membrii JCI, prezentarea proiectelor pe care și le-a propus fiecare organizație locală în acest an, un exercițiu de dezbateri și o adunare generală în care s-au luat decizii pentru o mai bună organizare a federației la nivel național. În paralel, membrii JCI Târgu Mureș au participat la un training de management al evenimentelor în cadrul căruia Vice-Președinta JCI International, Zoe Aphamis le-a împărtășit, din experiența ei, secretele organizării unui eveniment de succes.
Totodată, sâmbătă a avut lot masa rotundă Împreună pentru comunitate la care, pe lângă președinții JCI și Vicepreședintele național de politici economice, ne-am bucurat să îl avem alături ca moderator pe dl. Alin Iuga, profesor universitar la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, precum și reprezentanți ai organizațiilor Amper, Laboratorul de Educație, AIESEC, Asociația Pro Democrația Brașov, InnoDrive, Fundația Alpha Transilvană, Asociația Ajungem Mari, Fundația Comunitară Mureș și reprezentantul Direcției Județene de Sport și Tineret.
S-au abordat teme precum situația actuală a comunității, cum se poate comunica cu instituțiile statului, modalități de colaborare între ONG-uri și modul în care împreună putem contribui la o dezvoltare a comunității noastre locale.
Pe această cale dorim să le mulțumim tuturor celor prezenți pentru implicare și pentru toate lucrurile frumoase pe care le fac în Tg. Mureș.
Conferința s-a încheiat duminică cu prezentarea unor proiecte propuse a se desfășura la nivel național, în toate organizațiile locale pentru a avea împreună un impact și mai mare în comunitățile noastre.
Întâlnirea din acest weekend nu a fost lipsită de surprize și de momente distractive care au contribuit la buna atmosferă a întregului eveniment. Ne bucurăm că am avut ocazia să ne revedem și abia așteptăm următoarea întâlnire națională.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!