Pages Navigation Menu

Conferința Info Kids ”Vrem să creștem copii de succes: cu ce începem?”

conferinta infokids”Motivația este cea care îți dă impulsul. Obiceiurile sunt cele care te fac să mergi mai departe.” Jim Ryun

Cu toții ne uităm la oamenii care au succes – fie că ne referim aici la vecinul de la 4 care nu pare să ducă lipsă de nimic, la vreo persoană publică locală sau națională sau privim chiar mai sus spre afaceriștii ce alcătuiesc topul Forbes – și ne gândim ”Ce n-aș da să fiu și eu așa, să am de toate! Atunci sigur nu aș avea nici o grijă”.

Cum să facem să ne îndreptăm cursul vieții spre succes? Ba mai mult, cum facem să îi îndreptăm pe cei mici, din frageda pruncie, spre succes?

Dacă citiți orice biografie a oricărui om remarcabil din istorie, dacă stați de vorbă cu orice contemporan a cărui viață pare o sursă de inspirație, veți constata că succesul se clădește pe lucrurile simple, pe lucrurile cărora majoritatea nu le dăm nici o atenție, preocupați fiind cu problemele cele mari ale vieții cotidiene, adică pe obiceiurile sănătoase, rutina care pavează drumul spre realizări și reușite continue.

Unul dintre acești oameni este LORAND SOARES-SZASZ care a răspuns pozitiv invitației INFO KIDS de a veni la Tîrgu Mureș, în data de 29 mai 2015, pentru a ne vorbi despre obiceiurile oamenilor de succes și obiceiurile care i-au adus lui succesul, în cadrul celei de-a doua conferințe din seria ”Când voi fi mare, vreau să fiu … bogat!”, intitulată ”Vrem să creștem copii de succes: cu ce începem?”.

CE VEI CAȘTIGA DACĂ VII LA ACEST EVENIMENT?

  • vei afla lucrurile simple care fac diferența între a face ce vrei tu cu viața ta și a face ce vor alții cu viața ta
  • vei afla cum să implementezi cu ușurință obiceiuri sănătoase în rutina ta
  • vei dobândi cunoștințe noi despre cum poți deveni ceea ce vrei să fii, astfel încât să dai exemplu pozitiv celor din jur, și mai ales copiilor
  • vei pleca cu o foarte bună dispoziție și cu certitudinea că dacă vrei cu adevărat, poți 🙂

CE PIERZI DACĂ NU VI?

  • nu vei ști ce fac altfel oamenii remarcabili și ce poți face tu să devii unul dintre ei
  • nu vei ști cum poți să îți faci viața mai bună în cel mai simplu mod
  • nu vei ști care sunt acele elemente din viața ta (prieteni, mentalități, tabieturi) care te rețin de la atingerea adevăratului tău potențial
  • nu vei deveni un model de viață sănătoasă și prosperă pentru copilul tău
  • îl vei priva pe copilul tău de informaţii de valoare care i-ar putea asigura un viitor împlinit şi liniştit
  • nu vei ști cum să depășești acele comportamente care au ținut succesul și prosperitatea la o distanță mai mică sau mai mare de tine și până acum
  • vei perpetua aceleaşi comportamente şi convingeri limitative utilizate în mod inconştient, care au limitat şi până acum împlinirea dorinţelor familiei tale

CINE ar trebui să participe?

  • toate persoanele care interacționează în mod curent cu copiii și vor să le transmită acestora modele demne de urmat
  • oricine e dispus să muncească la propriul succes și vrea să se informeze de la cei care constituie exemple pozitive

CÂND ŞI UNDE?

Vineri, 29 mai 2015, începând cu ora 17.00, la Hotel Plaza, sala Business Conference Room.

Și pentru ca tu să stai liniștit(ă) la conferință și să asimilezi cât mai multe informații, ne-am gândit și la puii tăi: părinții care doresc, pot să își lase copiii la AMA LEARNING CENTER – str. Călărașilor nr. 12, unde micuții vor fi supravegheați și antrenați în diverse activități și jocuri. Fără taxe suplimentare.

INVESTIŢIA NECESARĂ

30 lei.

Cu care poţi cumpăra o pizza, 2 pachete de ţigări, câteva sticle de suc sau alte lucruri care durează maxim câteva zile. Dar informaţiile pe care le vei primi sunt pe viaţă: îţi pot produce o schimbare în bine a rutinei zilnice a ta și a familiei tale şi pot constitui bazele solide ale unei bunăstări durabile pentru copilul tău.

Cei care se înscriu soț + soție, plătesc taxa pentru o singură persoană, respectiv 30 lei.

CUM MĂ ÎNSCRIU?

Completând formularul de înscriere din link-ul următor:

https://docs.google.com/forms/d/1oZCHodipTEY98BIBMbEo7ykiWjUx6aaes7zV7-fRNjU/viewform

Persoanele care pe formularul de înscriere recomandă minim 2 prieteni cărora să le transmitem noi invitația, vor primi cadou din partea noastră un instrument util oricărui părinte: Plan de auto-evaluare în “meseria” de părinte.

Achitarea taxei de participare se face la magazinul Diverta – Mureş Mall, etaj 2.

GARANŢIA SATISFACŢIEI

Pentru că cel mai important pentru noi este ca tu să fii mulţumit de seminar şi de investiţia făcută, îţi oferim o garanţie: dacă nu eşti mulţumit de informaţiile primite, îţi dăm banii înapoi. Toate acestea, pentru că suntem siguri de puterea si importanţa informatiilor pe care le vei primi si de calitatea evenimentului nostru.

NOTĂ PT. CADRELE DIDACTICE

La cerere, acordăm adeverință de participare persoanelor doritoare.

DESPRE SPEAKER

Pentru foarte mulți, numele lui Lorand nu mai are nevoie de nici o introducere. Dar pentru că realizările sale sunt mereu demne de menționat, vă spunem despre Lorand că este unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din România. Este cunoscut drept tânărul care a ajuns de la grădinar la business coach în doar 3 ani, a fost desemnat 2 ani consecutiv (2012 și 2013) speakerul anului în România, iar evenimentele lui – la care participarea e întotdeauna de rândul sutelor de persoane – sunt pline de energie pozitivă, motivație și informații prețioase. Este cel care a reușit să aducă pentru prima dată la noi în țară personalități celebre precum Brian Tracy sau Allan Pease. Mai multe despre Lorand puteți afla aici: http://www.lorand.biz/

Pagina web a evenimentului: http://www.info-kids.ro/vrem-sa-crestem-copii-de-succes-cu-ce-incepem-lorand-soares-szasz-29-mai-2015/

Pentru orice detalii şi informaţii legate de înscriere şi conferinţă:
Cristina Obreja – Coordonator evenimente Info Kids
tel: 0744 605 684;
e-mail: cristina@info-kids.ro

Tu ce alegi pentru copilul tău – succesul sau mediocritatea?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *