Pages Navigation Menu

Această dulce binecuvântare, oamenii

„În cursul vieții nu facem decât să ne descoperim pe noi înșine. Uneori prin proprie căutare, alteori prin întâlnire cu o altă ființă, pe care o așteptam și care ne e necesară. Rostul Întâlnirilor (cu majusculă) este imens. Întâlnirea cu o alta ființă, cu un eveniment, cu un fapt ne adâncește și ne arată, uneori, sensul adevărat al vieții” – scria Cella Serghi într-unul dintre remarcabilele ei romane. Prin ceea ce urmează, veți înțelege motivul referinței mele.

Joia trecută, având prilejul aniversării unui an de viață și de speranță a proiectului I Love My Health, echipa JCI Târgu-Mureș a avut ocazia să împartă momente de candoare, dar și de pură informație, cu peste 130 de participanți și 12 invitați. Cu personalități și firi de tot alte și alte naturi, cu vârste și conformații diferite, din domenii de activitate complementare pe piața muncii, având pasiuni și, bineînțeles, visuri (deloc) asemănătoare ne-am adunat noi, Oamenii.

Dincolo de (mai puțin) evidentele deosebiri, nu am avut îndoieli asupra unui nestrămutate legături: fiecare suntem interesați de auto-cunoaștere. Fiecare dintre cei care am fost prezenți la acest eveniment dorim să ne asumăm cu îndrăzneală și seninătate propria viață, propriul stil și propria persoană. Deziderat care nu poate fi atins în condițiile unei sănătăți precare și ale unui echilibru emoțional îndoielnic. Cu atât mai mult, atunci când vorbim despre o sănătate în echilibru (tema acestei ediții) raportându-ne la o „sală plină”, concluzia firească, deși ușor surprinzătoare, la care se ajunge presupune trei secrete: hotărâre, efort și timp. În lipsa acestora, balanța echilibrului ar apăsa înspre neîmplinire. Așa se face că, timp de câteva ceasuri bune (la propriu și la figurat), am ascultat cu atenție sfaturi care, cel puțin la modul în care am înțeles eu lucrurile, au dovedit un lucru unanim: Fii pozitiv, însă muncește pentru ceea ce îți dorești!

Crina Laszlo, vice-președinte al JCI Târgu-Mureș, dar și managerul proiectului I Love My Health, împreună cu Diana Andrei, HR Responsible în cadrul JCI Târgu-Mureș și manager al acestui proiect, au adresat celor prezenți la evenimentul din data de 25 februarie un cuvânt de deschidere și, în plus, au moderat întreaga întâlnire. Așa cum se întâmplă lună de lună, gestionând cu migală fiecare aspect al edițiilor care vizează sănătatea ca bun primordial, colegele noastre s-au pregătit, și de această dată, ca pentru întâmpinarea celui mai important musafir.

Hermina Man, președinte al JCI Târgu-Mureș, a vorbit despre scopul și programele pe care organizația se axează: JCI am Responsible, Food Waste Combat – Educate and Share, Clubul Oamenilor de Afaceri și, nu în cele din urmă, I Love My Health. Toate aceste proiecte reprezintă un motor de schimbare și au la bază implicarea și responsabilizarea comunității locale. Încurajarea antreprenoriatului prin educație, mentorat și schimb de experiență, la un loc cu dezvoltarea personală și a celei care vizează mediul de afaceri, au făcut remarcat sloganul după care echipa JCI Târgu-Mureș se ghidează în acțiunile pe care le întreprinde, și anume: Be better! Colega noastră a punctat faptul că acesta îndeamnă spre autodepășire, spre dorința de a face lucrurile mai bine, indiferent că gestionăm o afacere sau suntem specializați pe diferite domenii de activitate.

Alexandra Opriș, health educator, și-a îndrumat pașii prin prisma experiențelor trăite spre cel mai tainic și vechi vis al său – acela de a ajuta oamenii. Ne-a adus aminte faptul că lucruri care par banale, atâta timp cât le avem, precum sănătatea, ajungem să le prețuim abia după ce le pierdem și dorim să le recâștigăm. Pentru a păstra această primă bogăție, sănătatea, soluția este simplă, ne-a spus cu naturalețe invitata: un stil de viață bazat pe o nutriție echilibrată, sport și gândire pozitivă. Atât în țară, cât și în străinătate, colaboratoarea noastră a inițiat proiecte comunitare pentru adulți, dar și pentru copii. Elementele cheie care țin o sănătate în echilibru consideră că sunt: respirația, hidratarea, gândirea, nutriția optimă, activitatea fizică, odihna și râsul. Toate acestea vizează fericirea pe care o căutăm cu atâta nesaț, fiecare. Viața, a concluzionat aceasta, începe cu primul inspir și se termină cu ultimul respir; să profităm din plin de acest timp, ascultându-ne corpul și vocea interioară.

Daniel Pavel, personal trainer și instructor acreditat TRX la sala de sport “La Garaj”, își ghidează acțiunile după principiul “Fă azi ce alții nu fac pentru a fi mâine ce alții nu sunt” (Zig Ziglar). Ne-a vorbit despre ce se întâmplă în propriul corp când, și după ce, facem sport; despre cum anume are acesta o influență benefică asupra tonusului emoțional specific fiecăruia; despre tipul potrivit de mișcare și, mai ales, la ce intensitate trebuie să o practicăm astfel încât forma noastră fizică să capete conturul după care tânjim. Ne-a îndemnat să credem că orice drum începe cu un pas și ne-a impulsionat să înaintăm chiar și încet, important fiind să nu ne oprim. Prin firescul prezentărilor sale dar, mai ales, prin influența benefică pe care o exercită asupra comunității mureșene în ceea ce privește stilul de viață echilibrat, invitatul a fost primit cu recunoștință și deschidere.

Monica Sânpălean este nutriționist dietetician și membru fondator al Asociației ProNutriție. În cadrul evenimentului a fost o apariție încântătoare nu doar prin frumusețea care bate la ochi, ci mai ales prin cea care simți că-i bate-n inimă. Prin prisma gândirii autentice și empatice care o caracterizează, aceasta ne-a vorbit despre cât de important este faptul de a găsi alternative la lucrurile care nu ne sunt pe plac și astfel să ajungem să ne adaptăm dieta la dorințe și nevoi. Consideră că actul de a mânca este o plăcere, în niciun caz un stres. Prin urmare, indiferent ce citim sau ce știm „din auzite”, pentru a ajunge să fim mândri de câte ori pronunțăm zicala “Sunt ceea ce mănânc” este necesară autodisciplina și, de cele mai multe ori, chiar ajutorul specializat.

Carmen Ungureanu este pasionată de domeniul managementului și al consultanței în sfera afacerilor, fapt ce a determinat fondarea agenției „Eleganța în afaceri”, iar prin înclinația către cuvântul frumos, dar mai ales ca urmare a provocărilor bulversante pe care viața i le-a scos în cale, a devenit autorul cărții “Ochi în ochi cu cancerul, cheia regăsirii mele”. Am realizat, ascultând-o, că niciunul dintre noi nu poate fi sigur de cum s-ar purta într-o împrejurare de viață dificilă. Reacționăm diferit când dăm “ochi în ochi“ cu moartea, iar răspunsul la întrebarea “Cine pe cine învinge?” este unul unic pentru fiecare. În ciuda instinctului de conservare care ne caracterizează pe toți, unii – înfricoșați și obosiți – predau armele, în timp ce alții luptă cu îndârjire. Invitata ne-a mărturisit că “orice provocare pe care ți-o oferă viața este ca un diagnostic de cancer”, aceasta înțelegând în urma experiențelor trăite că întâmplările nu sunt deloc întâmplătoare. Am dedus din cuvintele ei faptul că prin orice trecem în această viață – îmbucurător sau, din contră, sfâșietor – lasă urme. În amănunt, a vorbit despre importanța unei atitudini pozitive și despre cele 7 elemente care ne ajută să transformăm emoția în acțiune.

Liana Conțiu este nutriționistul care privește înclinațiile noastre culinare cu cel mai mult firesc și care știe, prin blândețe și simplitate, să ne direcționeze înspre obiceiuri ce ne fac bine. Prin pregătirea hranei, adesea se întâmplă ca mulți dintre noi să ne autosabotăm fără să știm ce anume înseamnă “potrivit”. Invitata nu a propovăduit vreo rețetă miraculoasă, din punct de vedere estetic și nutrițional, argumentând prin faptul că fiecare dintre noi trebuie să caute și să afle la ce anume reacționează cel mai bine. Un stil de viață echilibrat, în ceea ce privește hrana, dar cu care să îți fie și confortabile momentele din zi pe care le petreci mâncând, îl dovedești cu răbdare, prin încercări succesive, rateuri și, abia mai apoi, satisfacții. De aceea, sfatul de bază al invitatei noastre este să ne ascultăm instinctul și să ne dăm timp.

Oana Raluca Cueșdeanu este psihoterapeutul pozitivist care se remarcă prin lejeritatea cu care creează legături cu cei pe care îi întâlnește și, mai ales, prin faptul că te îmbie să crezi cu toată puterea în tine, în capacitatea intrinsecă de a te accepta. În mod esențial, energica terapeută, consideră că starea de bine a omului este influențată mai mult de către ideile și credințele sale, decât de evenimentele de viață pe care le trăiește. În acest context, a precizat care sunt câteva dintre credințele iraționale ce nasc emoții negative, și anume: teama de a nu fi criticat, de a nu rămâne singur sau de a nu eșua, presiunile pe care le exercităm asupra noastră privind perfecțiunea sau performanțele și, mai ales, așteptările proiectate asupra comportamentului celor din jur al căror rezultat este dezamăgirea, în majoritatea cazurilor. Ceea ce ne menține, în schimb, în balanță, sănătoși și fericiți este renunțarea la imperativul „trebuie”, posibilitatea de a fi în concordanță cu ceea ce facem și evitarea conflictelor interioare. “Nu e timp, atâta de scurtă e viața pentru ciorovăieli, scuze, ranchiune, reproșuri. E timp doar pentru iubire, și nici pentru ea nu e decât o clipă, ca să spun așa” l-a citat aceasta pe Mark Twain.

Cristina Claudia Dobrin, nutriționist dietetician, a împărtășit celor prezenți o parte dintre secretele bunului simț în ceea ce privește comportamentul alimentar. Lucrurile stau cam în felul următor: indiferent că punem sau nu punem (kilo)grame pe noi, odată cu acțiunea de a mânca, cel mai important este să ne păstrăm sănătatea. Și acest lucru depinde, într-o măsură semnificativă, de ce, când, cum și (da) cât mâncăm. Cel puțin asta este părerea nutritionistului care, în prezent, își canalizează o parte din energia zilnică spre realizarea unui rețetar bazat pe combinarea alimentelor într-un mod sănătos și, mai ales, într-un mod prin care să dispară sentimentele de frustare, ori de sacrificiu pe care le asociem adesea actului de a mânca.

Ruxanda Radu, psiholog și terapeut Bowen, este acea mână caldă, dar întinsă ferm, înspre aceia care au obosit să lupte împotriva lor și care caută un ajutor. Asta deoarece, involuntar, mulți ajung să se epuizeze benevol, fără să găsească soluții de unii singuri. Oamenii sunt preocuparea ei de suflet. Și-ar dori ca starea de bine și emoțiile pozitive să fie constanta fiecărei zile pe care o petrecem în această lume. Prin intermediul meseriei sale, a descoperit că ritmul în care ne petrecem timpul are o însemnătate uriașă asupra psihicului, asupra frumuseții și sănătății. Secretul este încrederea în noi înșine, respectul acordat celorlalți, relaxarea mentală prin deconectarea de la probleme și concentrarea mentală pe acele aspecte constructive care depind de noi. Invitata ne-a introdus într-o lume în care am descoperit beneficiile reîntoarcerii la noi înșine, folosindu-se de Povestea licuriciului. A fost odată un licurici care lumina ori de câte ori: se elibera de gânduri, era recunoscător pentru ceea ce avea, iubea, cânta, râdea, așteptările îi erau realiste, punea preț pe odihnă și relaxare sau când împărtășea cu cei dragi stările și întâmplările prin care trecea. Uite așa, am concluzionat că licuriciul din poveste era metamorfoza fiecăruia dintre noi.

Etelka Molnar, antrenor de fitness, pilates și consultant wellness cu studii în psihologie, ridică sportul și tehnicile de relaxare pe un piedestal. Capacitatea acestora de a contribui la o mai bună comunicare cu noi înșine și cu ceilalți este dată de simplul fapt că ne deschid mintea și ne eliberează de încărcăturile negative pe care le absorbim peste zi. A recunoscut cum, de mulți ani, caută o legătură potrivită între fizic și psihic, pentru a ajuta oamenii să-și păstreze sănătatea înainte de a fi nevoie de un tratament. Este adepta abordărilor holistice și a adus în prim plan aromaterapia și beneficiile acestei ramuri foarte vechi a medicinei naturale asupra sănătății. Am fost, astfel, introduși într-o scurtă istorie a domeniului, am învățat cum să alegem un ulei esențial de calitate și am aflat care sunt acelea care ne ajută în funcție de afecțiunile care ne supără. Încet-încet, pe parcursul acestei prezentări, am descoperit noi valențe ale cunoscutului citat “Mens sana in corpore sano”.

Simona Ciff, psihoterapeut, speaker educațional, dar și fondator al conceptului Adventure Life, este o persoană activă, empatică și modestă, care și-a cultivat de-a lungul timpului abilitatea de a-i încuraja pe cei din jur să atingă cea mai bună versiune a lor. Laitmotivul pe care își bazează acțiunile este cel conform căruia puterea vine din interior, iar această forță se naște din curajul de a experimenta viața înafara zonei de confort a fiecăruia. Experiența a trecut-o prin filtrul aspru al trăirilor și al zbuciumului profund specific ființei umane în căutarea fericirii și a performanței. Ne-a vorbit despre importanța trăsăturilor de caracter, despre mecanismele care sprijină o persoană în atingerea obiectivelor propuse și de datoria fiecăruia dintre noi de a observa negativul din jur, însă fără a-l cultiva. Mai mult, ne-a îndemnat să ne reconectăm la natură, să citim, să acționăm voluntar, să simplificăm ceea ce ni se întâmplă și să credem cu tărie că în orice există un rost, atâta timp cât știi să valorifici viața.

Adrian Alecu, medic primar în medicină internă, atestat în homeopatie și tehnici de meditație ne-a vorbit despre curățenia în plan mental, spiritual și fizic. Pentru a face loc noului în sfera inimii și minții noastre, trebuie să punem lucrurile în ordine privind stilul de viață pe care îl practicăm. De fiecare dată când renunțăm la un obicei despre care știm că nu ne aduce foloase, ori atunci când eliminăm ceva care împovărează inutil bagajul pe care zilnic îl purtăm, facem mai mult spațiu în interiorul propriei persoane. Ce rol are acest spațiu gol creat? Este punctul nostru de sprijin care, de foarte multe ori, poate avea legătură cu felul în care ne alimentăm. Despre hrana potrivită, intoleranțele alimentare la care unii dintre noi sunt supuși, felul in care acestea pot fi identificate din timp și cum anume ne pot da peste cap echilibrul vieții zilnice, ne-a vorbit pe larg, cu amuzament, gentilețe și, acolo unde a fost necesar, cu seriozitate extremă, invitatul nostru. Ca și concluzie, menținerea sănătății emoționale și fizice nu se poate realiza în lipsa unei educații privind nutriția.

Vlad Ronea, personal trainer și sportiv cu o complexă istorie la bază, a vorbit, fără menajamente, despre ingredientele succesului în sport. Fie acesta de performanță, ori doar un tabiet de întreținere, pentru a vedea rezultate de pe urma efortului depus e nevoie să ținem cont de trei ingrediente critice: motivația, perseverența și disciplina. Acesta ne-a mărturisit că nu crede în poveștile în care norocul te izbește surprinzător peste față, ci mai degrabă își pune toate speranțele în efortul susținut, în muncă și priceperea de a investi timp în ceva la care ți-ai demonstrat că ești bun. Senzația cu care am rămas, ascultându-l, a fost aceea că sportul este cel mai util tabiet și cel mai vechi și loial truc în ceea ce privește sănătatea și silueta.

Colaboratoarea noastră, Georgiana Branea, ne-a delectat, în scurtele momente de răgaz, cu bunătăți raw-vegan pregătite ca pentru o mare sărbătoare, tot cu drag și tot din ceea ce poate fi mai aromat și mai natural pe lumea asta. Îi mulțumim, și pe această cale, pentru deliciosul tort aniversar.

Participanților le-au fost oferite premii din partea Restaurantului Simple, Salon Kabo Spa, Senia Soap și Oriflame, precum și din partea invitaților prezenți la cel de-al doisprezecelea eveniment I love My Health, marca JCI Târgu-Mureș. Mulţumim organizatorului de evenimente Gr8 Events, pentru cele 12 aranjamente creative și atractive realizate pentru speakeri, mulțumim Corinei Pastor pentru sugestivele fotografii luate de-a lungul întregii seri și tuturor membrilor JCI Târgu-Mureș.

De fiecare dată când fie luăm o decizie matură, fie realizăm un lucru care pe cei din jur îi ajută, fie acordăm atenție răsfățului propriu, timpul petrecut în această lume este unul în care am investit bine, iar consecințele nu vor întârzia să apară: vei crede despre tine că ești un om binecuvântat, iar cei din jur vor simți binecuvântarea ta. Pur și simplu unele lucruri par să merite efortul. I Love My Health este unul dintre acestea.

– Lidia-Maria Laszlo

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *